28 Dec 2023

PRIMELE GRADE DE SUBOFIȚER/MAISTRU MILITAR

Submitted by ivan.nicolae

ACORDAREA PRIMELOR GRADE DE SUBOFIȚER/MAISTRU MILITAR PROMOȚIEI 2023, ”GENERAL CONSTANTIN CHRISTESCU-100” LA ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI ȘI SUBOFIȚERI A FORȚELOR TERESTRE ”BASARAB I”- PITEȘTI

 

      În data de 28.07.2023, domnul col. (rtr) Iulian BOERU, vicepreședinte al Consiliului Director al Fundației “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, a participat la festivitatea de acordare a primelor grade militare a celor 381 de absolvenţi (175 de maiştri militari şi 312 subofiţeri)ai promoției " General Constantin CHRISTESCU-100" ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre ”Basarab I” - Pitești.
     Cu acest prilej, domnul col. (r) Iulian BOERU a dat citire Mesajului președintelui Consiliului Director și a înmânat șefei promoției, doamna sergent Mihaela-Raluca CRISTEA, recompensa în bani, oferită anual de către Fundaţia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, cu sprijinul susținut al C.E.C.
     Ceremonia s-a bucurat de prezența a numeroase personalități, printre care: general-maior  Liviu Marian MAZILU, șeful Direcției Logistice din cadrul Statului Major al Apărării, colonel Adrian POPESCU, locțiitorul pentru Operații și Instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Terestre, reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean Argeș, Primăriei Pitești, M.A.I., comandanți de unități militare din garnizoană, cadre didactice și instructori, membri ai familiilor și prieteni.
    Suntem încrezători în pregătirea absolvenților, în vocația și pasiunea lor pentru meseria armelor!
    Vacanță placută și mult succes în carieră!

ÎMPREUNĂ, SUNTEM MAI PUTERNICI!

DIRECTOR RELAȚII PUBLICE, Col. (r) Nicolae IVAN